Despre noi

Activăm de peste 12 ani în domeniu
cu aceeași dăruire

Scan & Copy Center este o companie ce activează de peste 12 ani în domeniul printului digital profesional și cel al personalizărilor de materiale publicitare oferind servicii complete și de calitate pentru o gamă largă de produse.

Ne este greu să scriem despre noi; noi știm mai mult să facem decât să vă povestim ce facem.

Știm să vă tipărim gândurile voastre. A3, A4, 3D, și cum doriţi voi. Sau gândurile altora, dar care vă sunt de folos vouă.

Ştim să scanăm vise, împliniri şi speranţe. Tot ale voastre. Şi vă copiem ce ne aduceţi visat de alţii.

Copertăm, broşăm, îndosariem idei. Numai idei bune. Şi dacă vreţi să le faceţi cunoscute, le aşternem repede în flyere, bannere, rollup-uri, broşuri şi în tot ce vă ajută să deveniţi mari. Pentru că noi vrem ca voi să fiţi mari!

Puteţi să ne purtaţi cu voi în fiecare zi, căci fiecărui an noi îi croim calendar pe măsură. Şi dacă vrei, îl croim şi pe măsura ta! Cu toate bucuriile tale inserate în el.

Te aniversăm cu invitaţii şi felicitări, te absolvim cu festivitate, cu diplome, albume, insigne, ecusoane și flori... tot ce vrei, pentru ca viaţa să-ţi fie frumoasă.

Îţi facem fotografii, te filmăm, gravăm, tipărim pereţii casei tale (îi zugrăvim pe tiparul sufletului tău), facem tablouri.

În prezent lucrăm la un proiect magic. Acela de a fi gata ieri, cu tot ce îţi doreşti tu azi. Căci pe “astăzi” şi “acum” le experimentăm cu succes în fiecare zi.

Ce mai facem? Vino să vezi! Şi să ne vezi!